La data de 15 mai 2026, în jurul orei 23:07, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe strada Iuliu Hațieganu din municipiul București.

Din primele verificări a rezultat că un motociclist, în vârstă de 40 de ani, care se deplasa pe strada Iuliu Hațieganu, dinspre șos. Vitan-Bârzești către Splaiul Unirii, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă.

În urma accidentului de circulație, echipajele de prim-ajutor sosite la adresă au intervenit pentru aplicarea manevrelor de resuscitare asupra motociclistului, însă din nefericire medicii au declarat decesul acestuia.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Brigăzii Rutiere pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *