Accident rutier pe raza localității Grindu

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de duminică, 29 Mai 2022, ora 16:47 în localitatea Grindu din județul Ialomița.

Potrivit ISU Ialomița, în jurul orei 16:47, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier în localitatea Grindu, în care a fost implicat un autoturism, care s-a răsturnat pe partea carosabilă.

La locul evenimentului au fost alocate de urgență trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, în sprijin un echipaj al SAJ Ialomița și elicopterul SMURD București.

Din evenimentul rutier au rezultat două victime. Una inconștientă, iar cea de-a doua conștientă și cooperantă.

Cele două victime au fost monitorizate la locul intervenției de echipajele medicale. Victima inconștientă a fost preluată de echipajul elicopterului SMURD și transportată la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Cea conștientă a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Spitalul municipal Urziceni.

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului, astfel încât traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță.

Foto: ISU Ialomița

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Ialomița.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Ialomița.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *