Accident rutier pe strada Burebista din Craiova

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de luni, 9 Mai 2022, pe strada Burebista din municipiul Craiova.

Potrivit IPJ Dolj, în această după-amiază, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la faptul ca pe strada Burebista, din Craiova, a avut loc un accident rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că un bărbat de 59 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism pe strada Burebista, la intersecția cu Bulevardul Dacia, din localitate, nu a acordat prioritate unui autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Craiova, intrând în coliziune cu acesta.

Din impact cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în gardul împrejurărilor al unui bloc.

În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale.

Conducatorul auto de 59 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Cel în cauză a fost sancționat conform OUG 195/2002, cu amenda în valoare de 870 de lei, pentru neacordare de prioritate, iar ca măsură complementară i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Dolj.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Dolj.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *