Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 Martie 2024, pe strada Sitarului din municipiul Ploiesti.

Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 18:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, pe strada Sitarului, în dreptul intersecției cu strada Cerceluș, din municipiul Ploiești.

Din primele verificări a reieșit faptul că un bărbat de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 22 de ani.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 22 ani, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Prahova.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Prahova.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *