Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 6 noiembrie 2021, ora 16:45, pe DJ 792A, în zona localității Păușa din județul Bihor.
Potrivit IPJ Bihor, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Beiuș, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 792 A, pe direcția Leș – Tinca, fără a deține permis de conducere, în afara localității Păușa, după o curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției, autoturismul a părăsit partea carosabilă prin dreapta, a pătruns într-un șanț, unde s-a rostogolit de mai multe ori.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul care conducea autoturismul prezenta o concentrație alcoolică de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma accidentului rutier, o tânără de 24 de ani și un minor de 2 ani. Ambii din comuna Gepiu, județul Bihor, pasageri în autoturism, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal. In urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pe bărbatul de 37 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Polițiștii rutieri bihoreni continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Bihor.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Bihor.