Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 2 martie 2022, ora 06:55, pe DN17, în zona localității Prisaca Dornei din județul Suceava.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, două autoturisme au fost implicate într-o coliziune pe DN17 Gura Humorului – Mestecăniș, în zona localității Prisaca Dornei, județul Suceava, accident soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. Circulația se desfășoară pe un fir, prin dirijare, cu valori de trafic normale.
Se estimează reluarea traficului în condiții normale în 30 de minute.
Potrivit IPJ Suceava, un bărbat de 23 de ani a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 65 de ani din județul Cluj.
Din accident a rezultat rănirea celor doi conducători auto, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să necesite internarea.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Foto: DRDP Iași
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Suceava.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Suceava.