Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 11 Septembrie 2024, pe DN 7, în localitatea Budești din județul Vâlcea.
Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, în această dimineață, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs pe DN 7, în localitatea Budești.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost trimisă și o ambulanță SAJ.
Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate o autoutilitară și un autocamion, iar în urma impactului a rezultat o victimă încarcerată.
Salvatorii vâlceni au extras cu celeritate persoana încarcerată, pe care au predat-o, conștientă, echipajului medical SAJ, în vederea asigurării prim ajutorului.
Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Vâlcea.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
- să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic!
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Vâlcea.