Un pieton a fost accidentat în dimineața zilei de miercuri, 9 Octombrie 2024, pe DN1, în comuna Gilău din județul Cluj.
Potrivit IPJ Cluj, în jurul orei 04:05, pe DN1 – E60, în comuna Gilău a fost înregistrat un accident de circulație, soldat cu decesul unui pieton.
Din cercetările preliminare efectuate la fața, polițiștii au constatat că, un bărbat, de 56 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule dinspre Cluj-Napoca, format din cap tractor și semiremorcă, ar fi accidentat un pieton aflat pe partea carosabilă, în condiții ce vor fi stabilite în contextul verificărilor.
În urma impactului a rezultat decesul pietonului, respectiv un bărbat a cărui identitate urmează a fi stabilită de polițiști.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Traficul a fost blocat pentru aproximativ 40 de minute.
În continuare se efectuează cercetări pentru a se stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul de circulație.
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Cluj.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
- să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic!
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Cluj.
