Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de vineri, 21 Aprilie 2023, ora 18:30, pe DN 1D, în zona localității Fulga.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe DN 1D Urziceni-Ploiești, în apropierea localității Fulga, județul Prahova, s-a produs un accident rutier între un tractor și două motociclete, soldat cu rănirea celor doi motocicliști, ce sunt evaluați medical.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri și se estimează reluarea normală a circulației în 30-45 de minute.

Update IPJ Prahova: Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 50 de ani în timp ce conducea un tractor, pe DN1D pe sensul Ploiești-Urziceni, la km 15+900 a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr în vârstă de 18 ani și cu un altul condus tot de un tânăr de 18 ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorilor motociclurilor, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l, iar conducătorii motociclurilor nu au putut fi testați din cauza leziunilor.
Traficul este restricționat pe sensul de deplasare Urziceni-Ploiești.
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Prahova.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Prahova.
