Accident rutier pe DN13 în localitatea Rupea

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 06 August 2022, ora 07:55, pe DN13, în localității Rupea din județul Brașov.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, un autoturism a părăsit carosabilul, lovind un cap de pod, pe DN 13 Brașov – Sighișoara, pe raza localității Rupea, județul Brașov. În urma impactului, patru persoane au fost rănite. Traficul este oprit aproximativ 20 de minute pentru aterizarea unui elicopter SMURD, solicitat în vederea preluării uneia dintre victime.

Potrivit IPJ Brașov, o femeie, care conducea un autovehicul, cu volan pe dreapta, pe DN13, la intersecția cu strada Republicii din orașul Rupea, a lovit un cap de pod, ulterior a pătruns pe contrasens și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În autovehicul se aflau 4 persoane, toate acestea fiind victime ale accidentului rutier.

3 persoane vor fi transportate la unitățile medicale din municipiul Brașov și o persoană va fi preluată cu elicopterul SMURD, pentru a fi transportată la o unitate medicală din Târgu Mureș.

La testarea conducătoarei auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.

Traficul este în continuare blocat.

Update IPJ Brașov: Pe sensul de deplasare Brașov – Sighișoara, pentru turisme, traficul se desfășoară pe rute alternative. Pe sensul de deplasare Mureș-Brașov, traficul este blocat în totalitate.

Foto: ISU Brașov

Update ISU Brașov: La fața locului s-au deplasat o autospecială de lucru cu apă si spumă cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD. După examinarea victimelor s-a soclitat intervenția elicopterului SMURD, pentru transportului unui bărbat de 47 ani cu TCC deschis la spitalul din Tg. Mureș. O femeie de 38 și doi minori transportați la UPU Pediatrie respectiv UPU Spitalul județean, politraumatizatați, conștienți, cooperanți.


Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Brașov.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Brașov

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *