Accident rutier pe raza localității Vânători Neamț

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de luni, 12 Septembrie 2022, ora 10:30, pe DN 15B, în localitatea Vânători Neamț.

Potrivit IPJ Neamț, polițiștii Formațiunii Rutiere Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 15B, în localitatea Vânători Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 67 de ani, din București, conducea un autoturism pe Drumul Național 15 B, din direcția Târgu-Neamț spre Pipirig, pe un sector de curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme conduse de două femei, de 49, respectiv 50 de ani, din Pipirig și București, care circulau din sens opus.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii de 49 de ani și a unei pasagere de 70 de ani, din același autoturism.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.


Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Neamț.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Neamț

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *