PESTE 500 DE ȘOFERI AU FOST TESTAȚI ÎN CADRUL UNEI AMPLE ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ACCIDENTELOR PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL ȘI SUBSTANȚE INTERZISE, LA NIVELUL JUDEȚULUI SUCEAVA.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și substanțe interzise dar și pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, în perioada 22 – 23.10.2022 polițiștii au desfășurat o amplă acțiune la nivel județului Suceava, fiind implicați peste 200 de agenți și ofițeri din structurile rutiere și de ordine publică.
În cadrul acțiunii au fost testați cu aparatul etilotest 516 conducători auto. Au fost aplicate 468 de sancțiuni contravenționale în valoare de 211.865 lei.
Polițiștii au reținut 69 de permise de conducere din care 22 pentru consum de băuturi alcoolice. De asemenea, au fost constatate în flagrant 11 infracțiuni la regimul rutier.
Prezența activă în trafic a polițiștilor a dus la identificarea la timp a celor care au nesocotit legea, consumând alcool și urcându-se la volan, în toate cazurile fiind suspendat dreptul de a conduce vehicule sau fiind întocmite dosare penale, prevenindu-se astfel producerea unor tragedii rutiere.
Astfel, la data de 23.10.2022, în jurul orei 23:40, un bărbat din comuna Poiana Stampei, județul Suceava a fost depistat conducând autoturismul pe DN17 raza comunei Poiana Stampei, județul Suceava, în timp ce avea o concentrație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 23.10.2022, în jurul orei 23.50, lucrătorii patrulei de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau activități specifice, conform Planului de acțiune întocmit la nivelul I.P.J. Suceava pe linie de alcool, au oprit pentru control autoturismul care circula pe DN2 Gălănești și era condus de către un bărbat domiciliat în comuna Gălănești, județul Suceava, posesor al permisului de conducere valabil.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că persoana depistată la volan emana halenă alcoolică motiv pentru care s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde s-a procedat la prelevarea a două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul Penal.
La data de 22.10.2022, orele 23.25, un bărbat de 56 de ani din loc. Plopeni, oraș Salcea, jud. Suceava, a condus autoutilitara pe DN29 în loc. Plopeni, oraș Salcea, jud Suceava, având o îmbibație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul Penal.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:
Nu vă urcați sub nicio formă la volan, dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!
Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deși exista tendința de a se subestima rolul său.
De cele mai multe ori, conducătorii auto aflați sub influența alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulație, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depășiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacție și precizia mișcărilor și poate determina scăderea acurateții vizuale și auditive a șoferilor.
Legea pedepsește conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce șoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentrația în sânge depășește limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reținut, fără drept de circulație.
Consumul de alcool și drog constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influențând în mare măsură producerea accidentelor de circulație!
Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe și asupra celorlalți participanți la trafic!
FĂRĂ ALCOOL ȘI DROGURI LA VOLAN DRUMURILE SUNT MAI SIGURE!

Vezi mai multe informații din județul Suceava.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Suceava
