Începând din această seară și până pe 08 decembrie 2022, circulația rutieră va fi restricționată, pe timpul nopții, în Pasajul Unirii.
Astfel, circulația este restricționată în intervalul 23:00 – 05.00, iar șoferii care tranzitează centrul Capitalei sunt rugați să respecte indicațiile polițiștilor aflați în zonă, care vor dirija circulația în funcție de lucrările ce vor avea loc în Pasajul Unirii.
Mai exact, constructorii vor monta ultimele 40 de ventilatoare de tip JET FAN, care vor definitiva astfel sistemul de ventilație/desfumare complet automatizat, instalat la nivelul tunelului rutier, în cadrul lucrărilor de reabilitare și punere în siguranță din vara acestui an.
Mai mult, până pe 8 decembrie, în pasaj vor fi montate peste 100 de stingătoare ce vor putea fi acționate, în cazul în care situația o va impune și, totodată, vor fi înlocuite elementele afectate de incidentul produs în luna octombrie ( cabluri electrice, panouri metalice de pe pereții interiori și de pe tavan).
Aceste lucrări se vor realiza pe timpul nopții, tocmai pentru a afecta cât mai puțin traficul rutier din zonă.
Sursa: Primăria Sectorului 4.

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din București și Ilfov.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic București și Ilfov.

Dacă citește cineva cu mai multa motivație și cunoștințe birocratice:
Unde ar trebui sa se facă o plângere pe tema faptului ca pasajul e iluminat noaptea la fel ca pe timpul zilei? Acest lucru duce la afectarea parțială și temporarara a văzului șoferului deoarece ochii acestuia trebuie sa se adapteze la intrare cu o mult prea intensa lumina. La fel și la ieșire unde sunt montate multe lumini de readaptare la lumina de afara, acestea ar trebui sa funcționeze la acea intensitate doar pe timp de zi.
E atât de evident și totuși oamenii care s-au ocupat de acest proiect de modernizare nu au făcut nimic pt asta…