Un biciclist a fost accidentat în cursul zilei de miercuri, 23 Noiembrie 2022, ora 17:04, pe raza localității Bujoreni.
Potrivit IPJ Teleorman, polițiștii au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că pe DE 70, în localitatea Bujoreni, a fost accidentat un biciclist.
În timp ce un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, conducea un autoturism din direcția de deplasare Alexandria către București, din cauze care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi acroșat un biciclist în vârstă de 42 de ani, din localitatea Bujoreni, ulterior, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din orașul Zimnicea, care se deplasa din direcția București către Alexandria.
În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a unei femei în vârstă de 45 de ani, din orașul Zimnicea, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 51 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală pentru acordare de îngrijiri medicale și decesul biciclistului.
Conducătorul auto în vârstă de 62 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Conducătorul auto în vârstă de 51 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Update ISU Teleorman: În evenimentul rutier a fost implicat și un biciclist, un bărbat de cca. 45 de ani. Acesta a fost găsit în stop cardiorespirator de către echipajele medicale. Din păcate, bărbatul nu a răspuns pozitiv la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat de către echipajul SAJ Teleorman;
Din celelalte două autoturisme au rezultat două victime, conștiente și cooperante, neîncarcerate. Este vorba de un tânăr de aprox. 17 ani și o femeie de cca. 45 de ani. Aceștia au fost transportați de la UPU Alexandria.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I. Autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.

