Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de marți, 6 Decembrie 2022, ora 09:30, pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Dej.
Potrivit ISU Cluj, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Dej au intervenit ca urmare a producerii unui accident rutier, pe strada Nicolae Titulescu, din municipiu.
Din cercetările preliminare s-a constatat faptul că o conducătoare auto, în vârstă de 69 de ani, din municipiul Dej, care se deplasa din direcția cartierului Viile Dejului, înspre centrul localității, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a evita un câine, însă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul părăsind partea carosabilă, în cele din urmă răsturnându-se pe trotuar.
A rezultat rănirea acesteia, dar și a unui bărbat, în vârstă de 74 de ani, care se afla în autoturism. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Foto: IPJ Cluj
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Cluj.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Cluj.
