Două autoturisme implicate într-un accident în zona localității Ghimpați

În cursul zilei de marți, 13 Decembrie 2022, ora 07:00, un accident între două autoturisme a avut loc pe DN6 la ieșire din Ghimpați.

Din primele informații, două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier pe DN6, la km 38+400, la ieșire din localitatea Ghimpați spre localitatea Valea Plopilor.

Potrivit ISU Giurgiu, patru persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această noapte, pe DN6, la intrare în localitatea Ghimpați.

În eveniment au fost implicate două autoturisme.

Conducătorului uneia dintre mașini, în vârstă de 19 de ani, a rămas blocat în autovehicul, fiind necesară folosirea accesoriilor de descarcerare pentru a fi extras, în siguranță. Acesta era conștient, a fost preluat de ambulanța SAJ și transportat la un spital din capitală.

Doi bărbați și o femeie, din celălalt autoturism, în vârstă de 20, 25 și 29 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați de paramedicii SMURD și de ambulanțe la spital.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și trei ambulanțe SAJ.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor și au acționat pentru sablarea părții carosabile.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Potrivit CNAIR, circulația se desfășoară pe un fir alternativ dirijat de politie.

Foto: ISU Giurgiu

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Giurgiu.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Giurgiu.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *