Accident rutier pe bulevardul Decebal din Craiova

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de miercuri, 8 Februarie 2023, ora 07:30, pe bulevardul Decebal din municipiul Craiova.

Potrivit IPJ Dolj, polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Decebal, din municipiul Craiova.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, în eveniment au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism ce circula pe bulevardul Decebal, condus de un bărbat, de 30 de ani, din comuna Celaru și un tramvai, condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Şimnicu de Sus, ce se deplasa pe breteaua de legătură între bulevardul Decebal și strada Calea București, acesta efectuând virajul la stânga.

În urma evenimentului rutier, doi bărbați, din comuna Celaru, pasageri în autoturism au necesitat îngrijiri medicale, aceștia fiind transportați la spital.

Conducătorul autoturismului și vatmanul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Foto: Facebook/Geanina B


Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Dolj.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Dolj.

0%
0 votes, 0 avg
13

Timp: 20 minute

Timpul a expirat! Ati picat!


Redobandire 13/15

Redobândire 13/15

Redobândire permis suspendat

1 / 15

Aveți obligația de a opri imediat vehiculul la semnalele adresate de:

2 / 15

În care dintre următoarele situații sunteți obligat să circulați cu viteză redusă?

3 / 15

Ce trebuie să aveţi în vedere la urcarea într-un autoturism?

4 / 15

Care dintre autoturisme s-a încadrat corect pentru a schimba direcția de mers?

incadrare corecta drpciv stanga

5 / 15

Căror categorii de autovehicule le este interzis să circule pe autostradă?

6 / 15

Indicatorul interzice:

7 / 15

Cum trebuie să procedeze corect conducătorul de vehicul, pentru a trece de pe banda întâi a unui drum public pe banda a treia?

8 / 15

Pot fi depășite autovehiculele pe partea dreapta?

9 / 15

Cum trebuie să procedeze conducătorul de autovehiculul / tractorul agricol sau forestier, înainte de a se angaja într-o depășire?

10 / 15

Circulați în spatele unui autobuz și vă apropiați de o intersecție semnalizată cu indicatorul „Oprire“. Cum veți proceda în această situație pentru a traversa în siguranță intersecția?

11 / 15

Puteți schimba poziția autovehiculului, dacă acesta a fost implicat într-un accident din care a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unor persoane?

12 / 15

Cum trebuie să procedați dacă, circulând cu viteza maximă admisă de lege, observați că un alt autovehicul încearcă să vă depășească?

13 / 15

Ce semnificație au panourile alăturate?

14 / 15

În care dintre situațiile de mai jos este interzisă depășirea vehiculelor?

15 / 15

Precizați în care dintre situații este interzisă staționarea voluntară a vehiculelor?

Your score is

The average score is 51%

0%

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *