Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de miercuri, 15 Februarie 2023, ora 12:45, în zona localității Variașu Mic din județul Arad.
Din primele informații, doua autoturisme au fost implicate într-un accident rutier pe DJ709J între localitățile Variașu Mic și Turnu. În urma impactului, 3 persoane sunt asistate medical, dintre care o persoană este încarcerată. Intervine un echipaj SAJ Pecica, un echipaj descarcerare și elicopterul SMURD.
Traficul rutier este îngreunat pe durata intervenției și cercetărilor.
Update ISU Arad: În urma accidentului au rezultat două victime conștiente, cooperante, dintre care una încarcerată.
Pompierii au acționat pentru extragerea acesteia din autoturism, ulterior victima a fost preluată de către echipajul medical SAJ și transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Cea de-a doua victimă a fost evaluată medical la locul evenimentului și transportată la spital de către echipajul medical al elicopterului SMURD.
SVSU Pecica a acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Foto: ISU Arad
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Arad.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Arad.
