94 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, în ultimele 24 de ore.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 94 de sancțiuni contravenționale. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut cinci permise de conducere și două certificate de înmatriculare.
Marți, 9 mai a.c., polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile pe șoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 44 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, șase pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, o sancțiune a fost pentru conducere sub influența alcoolului, două pentru nerespectarea regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă, alte două pentru lipsa ITP, iar 37 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Oradea / Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu număr fals.
Marți, 9 mai a.c., în jurul orei 22.07, pe strada Johann Gutenberg din municipiul Oradea, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, care avea atașate plăcuțe cu un număr fals de înmatriculare.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri orădeni.
Atenție! Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
