Accident rutier pe raza localității Horia

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de vineri, 19 Mai 2023, pe raza localității Horia din județul Tulcea.

Potrivit ISU Tulcea, în jurul orei 16:45 prin apel la numărul unic de urgentă 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier, produs în localitatea Horia, județul Tulcea.
Un autoturism în care se aflau trei persoane(doi adulți și un copil) a intrat în coliziune cu un gard iar o persoană de sex masculin, a rămas încarcerată în autoturismul avariat.

Către locul indicat, s-au deplasat de urgență salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

Sosiți la locul intervenției, pompierii au acționat pentru extragerea victimei, aceasta fiind predată echipajului SAJ prezent la locul evenimentului, care i-a acordat primele îngrijiri medicale.
Ulterior, victima a fost preluată de către elicopterul SMURD și transportată la o unitate spitalicească.

Celelalte două victime au fost preluate de cel de al doilea doilea echipaj SAJ aflat la fața locului, persoana de sex feminin fiind transportată la Spitalul Județean de urgență Tulcea.

Foto: ISU Tulcea

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Tulcea.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Tulcea.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *