Un eveniment rutier a avut loc în cursul zilei de marți, 6 Iunie 2023, ora 13:00, pe Autostrada A1, la kilometrul 59, județul Dâmbovița.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe autostrada A1 București – Pitești, kilometrul 59, în dreptul localității Uliești, județul Dâmbovița, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion. În urma impactului a rezultat o victimă din autoturism care este în prezent încarcerată, pentru care a fost solicitat elicopterul SMURD la fața locului. Pentru aterizarea în condiții de siguranță, circulația rutieră va fi blocată pe sensul de mers Pitești – București, ulterior aceasta va fi restricționată pe prima bandă a aceluiași sens de mers. Valorile de trafic sunt în creștere.

Au fost alertate Detașamentele Titu și Găești și au fost trimise la locul evenimentului 2 autospeciale de intervenție, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ DB.

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor! Vezi mai multe informații de pe Autostrada A1 – România.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Autostrada A1 – România.
