Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de marți, 20 Iunie 2023, ora 22:00, pe raza localității Frătăuții Vechi.
ISU Suceava a intervenit la un accident rutier unde un autoturism a ieșit in afara părții carosabile, pe raza localității Frătăuții Vechi.
Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
La fata locului, a fost identificata o victima decedata (un barbat in varsta de aproximativ 30 de ani, cu leziuni incompatibile cu viata), aflata in afara autoturismului.
Echipaje de poliție sunt la fața locului și investighează cauza si împrejurările în care s-a produs accidentul.

Update IPJ Suceava: Din primele verificări s-a constatat că un autoturism condus de către un bărbat de 39 de ani din municipiul Rădăuți, în timp ce rula pe DJ 178C, a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod.
În urma impactului a rezultat decesul unui unui bărbat de 31 de ani din municipiul Rădăuți, pasager pe scaunul dreapta față de autoturism, dar și rănirea gravă a unei minore în vârstă de 4 ani, pasageră în același vehicul.
Întrucât în cadrul cercetărilor au rezultat mai multe inadvertențe și suspiciuni cu privire la eveniment, la nivelul Poliției Municipiului Rădăuți a fost constituită o echipa operativă complexă coordonată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Astfel, în urma cercetării locului faptei, a desfășurării de activități investigative și a administrării materialului probator, au fost obținute indicii temeinice cu privire la o șicanare anterioară în trafic cu un alt vehicul condus de către un tânăr de 22 de ani din comuna Frătăuții Noi, jud. Suceava.
În urma activităților de cercetare penală, polițiștii au dispus măsura reținerii șoferului de 22 de ani pentru 24 de ore acesta fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Suceava.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Suceava
