Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 15 Iulie 2023, pe DNCB, în zona localității Glina.
În jurul orei 11:56, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DNCB, zona localității Glina, s-a produs un accident rutier, între un autotren și un autoturism.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Pantelimon, Popești Leordeni și Serviciul Rutier Ilfov, pentru efectuarea activităților din competență.
Din accident, a rezultat rănirea celor 4 persoane, care se aflau în autoturism.
Echipajele medicale sosite la fața locului au transportat victimele la 3 unități spitalicești din București, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost deschis dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din București și Ilfov.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
- să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic!
Alătură-te grupului Info Trafic București și Ilfov.
