O autospecială a fost implicată într-un accident rutier ce a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 10 August 2024, pe bulevardul Magheru din municipiul București.
Din primele date, în jurul orei 20:45, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație pe bulevardul Gheorghe Magheru, unde o autospecială de poliție care circula în regim prioritar, cu semnalele optice și acustice în funcțiune, din direcția Piața Romană către Piața Universității, la intersecția cu strada Rosetti a intrat în coliziune cu un autovehicul, iar în urma impactului a fost proiectată pe sensul opus de circulație și a acroșat doi pietoni care traversau regulamentar, dar și un alt autovehicul (TAXI) aflat în staționare la semafor.
Pana la acest moment, în urma accidentului rutier au rezultat 2 victime, respectiv un minor (pieton), dar și un polițist (pasager) care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero pentru toți.
Polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului de circulație.

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din București și Ilfov.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
- să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic!
