Un autoturism s-a răsturnat în cursul zilei de luni, 6 Iunie 2022, ora 11:30, pe DN73, în zona localității Schitu Golești din județul Argeș.
Din primele informații, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile în apropierea localității Schitu Golești.
Potrivit ISU Argeș, intervin pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, un bărbat de 63 de ani, din Micești, care conducea un autoturism pe DN73, din direcția Câmpulung către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi pătruns pe contrasens, ar fi lovit un cap de pod și a intrat în șanț.
În urma accidentului, conducătorul autoturismului a fost rănit și transportat la spital.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Argeș.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Argeș
