În cursul zilei de miercuri, 1 Mai 2024, începând cu ora 22:00, are loc un transport agabaritic ce implică restricții rutiere.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 1 Mai 2024, începând cu ora 22:00, se va pune în mișcare 1 transport agabaritic pe traseul: int. A 1 Sibiu cu DJ 106 – A 1 – DN 68A – A1 – DN 7G – DN 7 – PTF Nădlac II. Transportul este format dintr-un camion cu masa de 137 de tone.
Mâine, 2 mai, începând cu ora 06:00, la interval de 20 de minute, se vor pune în mișcare 3 transporturi agabaritice pe traseul: int. A 1 Sibiu cu DJ 106 – A1 – A10 – A3 – DN 1 – Turda. Acestea sunt formate din camioane cu mase între 91 și 96 tone.
Transporturile vor fi însoțite pe traseele precizate de echipaje de poliție rutieră.
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații la nivel național aici.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
- să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic!
Alătură-te comunității Info Trafic România
