Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de miercuri, 1 Iunie 2022, în zona localității Dorohoi din județul Botoșani.
Potrivit ISU Botoșani, zece persoane, printre care șapte copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs în localitatea Loturi Enescu, municipiul Dorohoi.
În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SMURD, dar și patru echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.
La sosirea forțelor de intervenție, șoferul uneia dintre mașini era încarcerat, iar celelalte victime erau ieșite din autoturisme. Toate persoanele erau conștiente.
Pompierii au extras victima, care a fost preluată de un echipaj de prim ajutor. Și celelalte persoane au fost evaluate la fața locului. Echipajele medicale au decis ca acestea să fie transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au acționat și pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, dar și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.
Cauza producerii accidentului va fi stabilită de polițiști.
Copiii au între 5 și 14 ani și se aflau în aceeași mașină cu părinții lor.


Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Botoșani.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Botoșani.
