Situația traficului rutier în cursul zilei de marți, 13 Februarie 2024, începând cu ora 06:45, la nivel național.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe DN2, la kilometrul 278+600 metri, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Bacău, s-a produs un accident rutier între o autoutilitară și un autocamion. În urma impactului a rezultat rănirea unei persoane, ce urmează a fi transportată la spital. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, estimându-se reluarea normală a traficului în 60 de minute.

La nivel național, circulația rutieră se desfășoară în general pe un carosabil umed, plouă în majoritatea zonelor țării, valorile de trafic fiind normale pe șoselele de viteză, pe alocuri în creștere la intrările în marile orașe.

Pe autostrada A3 București-Ploiești, tronson kilometric 40 – 68, se circulă în condiții de ceață densă, cu vizibilitate sub 100 de metri, iar valorile de trafic sunt scăzute.

Pentru evitarea implicării în accidente în condiții de ploaie, sfătuim conducătorii auto să-şi sporească atenția pe toată durata deplasării, să reducă viteza, să-și asigure o bună vizibilitate în parbriz, lunetă și oglinzi, să mărească distanța de siguranță dintre autovehicule și să evite depășirile periculoase sau alte manevre riscante!


Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații la nivel național aici.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
  • să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic!

Alătură-te comunității Info Trafic România

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *