23 Martie 2023: Starea traficului rutier la nivel național

Situația traficului rutier în cursul zilei de joi, 23 Martie 2023, începând cu ora 06:50, la nivel național.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, la data de 23 Martie 2023, ora 06:50, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.

Este semnalată ceață, fiind redusă vizibilitatea în trafic sub 150 de metri, pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzilor A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și A4 Ovidiu-Agigea. Nu sunt înregistrate evenimente rutiere.

De asemenea, ceața afectează vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe alocuri sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din  16 județe, respectiv  Giurgiu, Harghita, Olt, Dolj, Mehedinți, Constanța, Tulcea, Brăila, Ialomița, Argeș, Prahova, Buzău, Călărași, Ilfov, Teleorman și Dâmbovița.

Ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător.

Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă.

Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea. Aceasta cu atât mai mult cu cât cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie.

Pietonii, bicicliștii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.

Restricții circulație în data de 23 Martie 2023, în funcție de condițiile meteo:

Pe sectorul de drum DN 7 km 234+000 – km 235+000 si km 238+000 – km 239+000 în extravilanul localității Caineni se lucrează la curățire zona în urma tăierea arbori periculoși pentru siguranța circulației între orele 08:00 – 16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale dirijată de piloți de circulație.

Pe sectorul de drum DN 7A km 30+000 – km 34+000 în extravilanul localității Voineasa se lucrează la ranguire versanți între orele 08:00 – 16:00. Circulația rutieră se închide/ se deschide în reprize de maxim 20 minute dirijată de piloți de circulație.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *