Situația traficului rutier în cursul zilei de sâmbătă, 6 Mai 2023, începând cu ora 07:00, la nivel național.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, la data de 6 Mai 2023, ora 07:00, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.

Pe sensul către Ploiești al autostrăzii A3 București-Ploiești, la kilometrul 66, în apropierea municipiului Ploiești, județul Prahova, a fost lichidat incendiul ce izbucnise la nivelul unui autotren, șoferul reușind să se autoevacueze. Semiremorca a fost semnalizată corespunzător, fiind restricționate banda de urgență și prima bandă. Nu sunt valori de trafic ridicate, estimându-se reluarea normală a circulației în 60-90 de minute.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, DN 1 Ploiești-Brașov și DN7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, traficul se desfășoară pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori normale.

Circulația rutieră rămâne restricționată, din cauza căderilor de pietre de pe versanți, pe DN 7CC – Centura Călimănești, km. 3+150 de metri, Călimănești, jud. Vâlcea. Traficul se desfășoară pe un singur fir, alternativ, cu ajutorul semafoarelor și semnalizat cu balize și indicatoare.

Pe DN 67C (Transalpina), la kilometrul 105+200 de metri, loc. Tău Bistra, județul Alba, traficul se desfășoară alternativ, pe un fir, în urma unor căderi de pietre de pe versant pe carosabil, fiind restricționată banda de mers de lângă versant. Banda restricționată este semnalizată corespunzător.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *