Accident moto pe DN 2A la ieșire din Slobozia

Un accident moto a avut loc în cursul zilei de vineri, 17 Iunie 2022, ora 16:30, pe DN 2A, la ieșire din municipiul Slobozia.

Din primele informații, un accident moto a avut loc pe DN 2A, la ieșire din municipiul Slobozia spre localitatea Bucu, unde o motocicletă și un autoturism au intrat în coliziune.

Potrivit ISU Ialomița, s-au deplasat de urgență trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, în sprijin și două echipaje ale SAJ Ialomița.

În autoturism se aflau 2 adulți și 2 copii. Acestora li s-a acordat primul ajutor medical de către echipajele medicale aflate la fața locului, ulterior refuzând transportul la spital.

Din păcate, motociclistul prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat de echipajul SAJ aflat la locul intervenției.

Se estimează reluarea circulației în condiții normale în 40 minute.

Update IPJ Ialomița: Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 48 de ani, din București conducea o motocicletă din direcția Slobozia către Bucu, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi intrat in coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 47 de ani, din municipiul București.

În urma producerii accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului motocicletei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Foto: ISU Ialomița

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Ialomița.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Ialomița.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *