Un accident moto a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 20 Mai 2023, ora 14:11, pe DN76, la ieșirea din localitatea Vașcău.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuță, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N. 76, la ieșirea din localitatea bihoreană Vașcău, înspre Beiuș, s-a produs un accident rutier, în care a fost implicat un singur vehicul, respectiv o motocicletă.
Polițiștii rutieri beiușeni s-au deplasat cu operativitate la fața locului și, din primele investigații efectuate, au constatat că, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, marcată și semnalizată regulamentar, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, un bărbat de 39 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o motocicletă, a căzut pe partea carosabilă, iar apoi a lovit un parapet metalic de pe marginea carosabilului.
Din nefericire, în urma accidentului rutier, bărbatul care conducea motocicleta a suferit leziuni care i-au provocat decesul, la fața locului.
În prezent, traficul rutier pe respectivul sector de drum se desfășoară pe o bandă, alternativ.
Polițiștii rutieri efectuează cercetarea la fața locului, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Bihor.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Bihor.
