Accident rutier în localitatea Andrășești 

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de duminică, 5 Iunie 2022, ora 14:45, pe raza localității Andrășești din județul Ialomița.

Pompierii ISU Ialomița au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier în localitatea Andrășești, în care au fost implicate două autoturisme.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, în sprijin trei echipaje ale SAJ Ialomița.

În urma impactului au rezultat șase victime (3 copii minori și trei adulți) conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției. Ulterior toate cele șase victime au fost preluate și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, pentru investigații medicale suplimentare.

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

Traficul rutier este îngreunat pe durata intervenției și cercetărilor.

Foto: ISU Ialomița

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Ialomița.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Ialomița.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *