Accident rutier pe DJ142 în localitatea Seuca

Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de joi, 26 Septembrie 2024, le DJ142, în localitatea Seuca din județul Mureș.

Potrivit ISU Mureș, un accident rutier grav a avut loc în această dimineață pe DJ142, în localitatea Seuca, implicând două autoturisme. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târnăveni au intervenit de urgență cu mai multe echipaje pentru a asigura măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor medical.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SMURD. De asemenea, pentru suport medical suplimentar a fost alocată și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Din primele informații, în urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care una a rămas blocată în vehicul. Echipajele de intervenție au acționat rapid pentru a o extrage și a o preda echipajelor medicale. Potrivit autorităților, circulația este momentan blocată pe ambele sensuri.

Revenim cu detalii pe măsură ce acestea devin disponibile.

Update 1:
Conform ultimelor informații, cele trei victime implicate în accident au fost evaluate medical astfel:

  • Două persoane au fost clasificate cod galben, prezentând răni moderate.
  • O persoană a fost clasificată cod verde, având răni ușoare.

Victima rămasă blocată în vehicul a fost extrasă în siguranță de către echipajele de descarcerare și predată echipajului SMURD pentru evaluare și transport la spital.

În continuare, pompierii asigură măsurile necesare împotriva izbucnirii unui eventual incendiu și curățarea carosabilului pentru a relua circulația în condiții de siguranță.

Foto: ISU Mureș

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *