Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de vineri, 24 Februarie 2023, ora 11:18, pe DJ691, în zona localității Fibiș.
ISU Timiș au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim-ajutor în urma unui accident rutier produs pe DJ691 între localitățile Fibiș și Pișchia.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Punctului de Lucru Pișchia cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD cu medic.
Potrivit IPJ Timiș, o femeie în vârstă de 19 ani a condus un autoturism pe DJ691, dinspre localitatea Fibiș spre localitatea Giarmata din județul Timiș, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, care circula regulamentar.
În urma impactului a rezultat rănirea tinerei în vârstă de 19 ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Timiș.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Timiș.
