Accident rutier pe DJ731 în localitatea Coșești

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de marți, 19 Decembrie 2023, pe DJ731, în localitatea Coșești.

Potrivit ISU Argeș, un accident rutier a avut loc pe DJ731, în localitatea Coșești, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un gard. În urma incidentului, exista suspiciunea unei persoane încarcerate. La fața locului, intervin pompierii cu o autospecială de intervenție dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD pentru prim ajutor calificat.

Actualizare: Evenimentul s-a produs în urma impactului vehiculului cu o cabalină. Autoturismul a părăsit partea carosabilă, rămânând suspendat pe un gard la o înălțime de aproximativ 2 metri.

Echipajele de pompieri au reușit să efectueze manevre de descarcerare, extrăgând șoferul vehiculului. Acesta a fost predat echipajului medical, iar în urma evaluării a fost transportat la spital. În autoturism se afla o singură persoană.

La locul solicitării, pompierii continuă să asigure măsuri specifice pentru gestionarea situației. Info Trafic România va furniza actualizări periodice referitoare la reluarea circulației și starea de sănătate a persoanei implicate.

Actualizare IPJ Argeș:

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, a rezultat că, în împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, o femeie de 53 de ani, din Pietroșani, care conducea un autoturism pe DJ 731, pe raza comunei Coșești, circulând din direcția Domnești spre Piscani, a lovit o cabalină, aflată pe partea carosabilă, după care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind gardul unui imobil.

În urma coliziunii, femeia care conducea autoturismul a suferit leziuni, fiind preluată de un echipaj medical și transportată la spital.

Din păcate, în urma impactului, cabalina a decedat.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *