Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de vineri, 7 Octombrie 2022, pe DN 15A, în zona localității Dipșa din județul Bistrița-Năsăud.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs pe Drumul Național 15A, în Dipșa.
Din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Bistrița, în timp ce se deplasa pe direcția Bistrița înspre Reghin, a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa din sens opus, condus de o femeie de 29 de ani, din Matei.
În urma impactului, cei doi șoferi au fost răniți necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că niciunul dintre cei doi șoferi nu consumase alcool.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Bistrița-Năsăud.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Bistrița-Năsăud.
