Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de marți, 29 Noiembrie 2022, pra 13:30, pe DN1, în zona comunei Izvoru Crișului din județul Cluj.
Din primele informații, un camion încărcat cu sare și un autoturism au fost implicate într-un accident pe DN1 la km 521+100m, în zona comunei Izvoru Crișului.

ISU Cluj: Pompierii lucrează pentru descarcerarea unei femei de aproximativ 59 de ani. Un alt bărbat primește îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. Se deplasează în sprijin echipajul SMURD de terapie intensivă de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca și încă o ambulanță SMURD de la Garda Aghireșu. La misiune mai iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare.
Update ISU: Femeia a fost extrasă din autoturismul puternic avariat. Din nefericire, prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar medicul de la SAJ a declarat decesul acesteia.
Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 15:00.
Update IPJ Cluj: Din primele cercetări s-a constatat faptul că o conducătoare auto, în vârstă de 59 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa în direcția municipiului Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul pătrunzând pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor și semiremorcă).
Din nefericire, în urma impactului a rezultat decesul conducătoarei auto și rănirea bărbatului aflat la volanul camionului, în vârstă de 37 de ani, din județul Harghita.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Momentan traficul a fost reluat pe un sens.


Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Cluj.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Cluj.