Accident rutier pe E85 în zona localității Pătrăuți

Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de luni, 15 Septembrie 2025, pe E85 DN2, în zona localității Pătrăuți din județul Suceava.

Din primele date, pe drumul european E85, în zona localității Pătrăuți, a avut loc un accident rutier grav între un autotren (fără încărcătură) și un autoturism.

Șoferul autotrenului nu a suferit răni, însă în autoturism se aflau patru persoane, toate cu traumatisme, una dintre ele fiind încarcerată și inconștientă.

La locul accidentului au ajuns echipaje de pompieri militari, care intervin cu autospecială de descarcerare și autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și ambulanțe SMURD (B2 și TIM – Terapie Intensivă Mobilă) și două echipaje SAJ pentru acordarea primului ajutor și transportul victimelor la spital.

Traficul rutier pe E85 este îngreunat, iar polițiștii îi sfătuiesc pe conducătorii auto să reducă viteza și să respecte indicațiile din zonă.

Vom reveni cu informații actualizate despre starea victimelor și despre circulația rutieră.

Foto: ISU Suceava

Update ISU Suceava: Persoana încarcerată a fost extrasă. Toate cele patru persoane din autoturism au fost preluate de către echipajele medicale și paramedicale.

Victimele sunt cu multiple traumatisme, două dintre acestea fiind în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *