Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de marți, 24 Martie 2026, pe raza localității Baia de Aramă din județul Mehedinți.
Potrivit ISU Mehedinți, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unui accident rutier ce a avut loc pe strada Spitalului din orașul Baia de Aramă în care un autoturism a părăsit partea carosabilă.
La fața locului s-au deplasat două echipaje cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
În urma accidentului a rezultat o victimă, șoferul autoturismului, care a fost preluat de către echipajul medical și după evaluare a refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.
Sursa: ISU Mehedinti
