Accident rutier pe raza localității Rateșul Cuzei

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de duminică, 14 Mai 2023, pe raza localității Rateșul Cuzei din comuna Rebricea.

Potrivit ISU Vaslui, Garda II Negrești și Detașamentul de pompieri Vaslui intervin cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), două ambulanțe SMURD (TIM și EPA) și echipaje specializate, la un accident rutier produs în raza localității Rateșul Cuzei, comuna Rebricea.
În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane.
La sosirea echipajelor de intervenție, autoturismul se afla răsturnat pe o parte, după ce în prealabil lovise un nuc. Victimele erau încarcerate.
Una dintre victime prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul de pe ambulanța TIM (terapie intensivă mobilă) declarând decesul acesteia. Cea de-a doua victimă prezintă semne vitale, a fost extrasă din autoturism, i se acordă îngrijiri medicale și este transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Foto: ISU Vaslui

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Vaslui.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Vaslui.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *