Accident rutier pe raza localității Sintești

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de luni, 8 Mai 2023, pe raza localității Sintești din comuna ialomițeană Borănești.

Potrivit ISU Ialomița, Detașamentului de pompieri Urziceni intervine la un accident rutier, produs pe raza localității Sintești, în care sunt implicate două autoturisme. La locul solicitării au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora acționează și două echipaje ale SAJ Ialomița (tip B). La intervenție se deplasează și elicopterul SMURD București. În urma impactului au rezultat trei victime: o persoană inconștientă, iar celelalte două conștiente și cooperante.

Update: Cele două victime conștiente și cooperante au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior o persoană de sex feminin cu vârsta de aproximativ 48 de ani a fost preluată și transportată la Spitalul Municipal Urziceni, iar pentru cea de-a doua persoană nu a fost necesar transportul la unitatea spitalicească.

Update 2: Persoana de sex masculin, cu vârsta de aproximativ 22 de ani, inconștientă a fost stabilizată la locul intervenției, ulterior fiind transportată la o unitate spitalicească din municipiul București.


Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Ialomița.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Ialomița.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *