Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de vineri, 3 decembrie 2021, ora 11:00, pe strada Gheorghe Șincai din Pitești.
Potrivit IPJ Argeș, din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 68 de ani, din comuna Golești, județul Vrancea, care conducea un autoturism pe str. Crinului din Pitești, la intersecția cu str. Gheorghe Șincai, în împrejurări ce urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 31 de ani, din Pitești, care se deplasa pe str. Gheorghe Șincai, cu direcția de deplasare dinspre zona Podul Viilor către Târgu din Vale.
În urma impactului, al doilea autoturism a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 33 de ani, din comuna Găujani, județul Giurgiu (care se deplasa pe str. Gheorghe Șincai, din direcția Târgu din Vale către Podul Viilor).
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului primului autoturism (bărbatul de 68 de ani), a pasagerei dreapta față din primul auto (femeie de 69 de ani, din Pitești), precum și a conducătorului autoutilitarei (bărbatul de 33 de ani).
Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Foto: Info Trafic Pitesti
Vezi mai multe informații din județul Argeș,
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Recomandăm conducătorilor auto
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.