Accident rutier pe strada Ștefan cel Mare din Vaslui

Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de duminică, 4 Iunie 2023, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui.

Potrivit ISU Vaslui, începând cu ora 05:20, pompierii din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) și o ambulanță SMURD tip C1 (TIM) pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea, deblocarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, pe strada Ștefan cel Mare, vis-a-vis de benzinăria MOL. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, într-unul dintre acestea fiind găsită o victimă blocată. Concomitent cu manevrele pentru deblocare efectuate de pompierii militari, doi membri ai echipajului ambulanței SMURD TIM acordau primul ajutor bărbatului în vârstă de 56 ani. După deblocare, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. O a doua persoană a suferit un atac de panică, paramedicii acordându-i primul ajutor.
Celelalte trei persoane implicate în accident au fost evaluate, însă nu au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.
Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști vasluieni.

Foto: ISU Vaslui

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Vaslui.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să crească distanța de siguranță între autovehicule.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Vaslui.

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *