Un ATV a fost implicat într-un accident rutier în cursul zilei de luni, 6 Mai 2024, pe DJ731, în comuna Dărmănești, sat Negreni.
Potrivit ISU Argeș, pompierii Detașamentului Mioveni intervin cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, alături de o ambulanță SAJ la un accident rutier ce a avut loc pe raza comunei Dârmănești, unde două autoturisme și un ATV au fost implicate într-o coliziune.
Update ISU Argeș: Incidentul s-a soldat cu două victime, ambele de pe ATV. Acestea au fost găsite conștiente de către echipajele de salvatori.
Paramedicii SMURD au preluat o pacientă în vârstă de aproximativ 24 de ani, care a suferit multiple traumatisme la nivelul corpului.
Pompierii asigură măsurile specifice de prevenire ale incendiilor.
Traficul rutier este ușor îngreunat pe durata intervenției și cercetărilor.
Update IPJ Argeș: Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, o femeie de 25 de ani, din Mioveni, care conducea un motociclu, din direcția Coșești către D.N. 73, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din sens opus, de un bărbat de 62 de ani, din Mioveni, ulterior fiind proiectat în alt autoturism, condus, în aceeași direcție cu motociclul, de o femeie de 28 de ani, din Pitești.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală gravă (fractură gambă și fractură antebraț) a conducătoarei motociclului și vătămarea corporală ușoară a unui bărbat de 22 de ani, pasager pe motociclu.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, pentru bărbatul de 62 de ani, aparatul etilotest indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost transportat la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cercetările continuă.
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Argeș.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
- să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic!
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Argeș.
