Un autoturism a lovit un copac în cursul zilei de sâmbătă, 17 Decembrie 2022, pe raza localității Roma din județul Botoșani.
Din primele informații, un tânăr de 20 ani, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa pe raza localității Roma, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un copac.
Potrivit ISU Botoșani, un tânăr de 20 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul pe care îl conducea a lovit un copac de pe marginea drumului.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ.
Aceștia au constatat că șoferul era ieșit din autoturism și i-au acordat primul ajutor până la sosirea echipajului SAJ. Ulterior, a refuzat transportul la spital.
Totodată, pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei. Totodată, au îndepărtat de pe partea carosabilă elementele de caroserie, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.

Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Botoșani.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Botoșani.
