Autoturism intrat într-un cap de pod în comuna Bascov

Un autoturism a lovit un cap de pod în cursul zilei de duminică, 4 Decembrie 2022, ora 15:45, pe DN7, în comuna Bascov.

Din primele informații, conducătorul unui autoturism care se deplasa pe DN7, în localitatea Valea Ursului din comuna Bascov, a pierdut controlul direcției intrând în coliziune cu un cap de pod.

Potrivit ISU Argeș, intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.

Traficul rutier este îngreunat pe durata intervenției.

Update ISU: În urma evenimentului au rezultat două victime.

Echipajul SMURD a monitorizat și transportat la spital, pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite, o minoră, în vârstă de aproximativ trei ani, care a suferit un traumatism cranio cerebral.

Cea de-a doua victimă, tot de sex feminin, a fost preluată și transportată la spital de către echipajul SAJ.

IPJ Argeș: Un bărbat de 37 de ani, din București, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Valea Ursului, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod.

În urma accidentului, o femeie de 38 de ani, din București, și o minoră de 3 ani, pasagere în autoturism, au fost rănite și transportate la spital.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.


Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Argeș.

Recomandăm conducătorilor auto:

  • să ruleze cu prudență sporită.
  • să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Alătură-te grupului Info Trafic jud. Argeș

0%
0 votes, 0 avg
13

Timp: 20 minute

Timpul a expirat! Ati picat!


Redobandire 13/15

Redobândire 13/15

Redobândire permis suspendat

1 / 15

Marcajul aplicat pe marginea din dreapta a părții carosabile, format dintr-o linie în zig-zag, semnifică:

2 / 15

Imobilizarea unui braț fracturat se face:

3 / 15

În care dintre următoarele situații sunteți obligat să circulați cu viteză redusă?

4 / 15

Sunteți obligat să vă supuneți recoltării probelor biologice, în cazul unui accident de circulație din care a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unor persoane?

5 / 15

Care conducător trebuie să acorde prioritate pietonilor?

6 / 15

Cum trebuie să procedați dacă, circulând cu viteza maximă admisă de lege, observați că un alt autovehicul încearcă să vă depășească?

7 / 15

Cum trebuie să procedeze conducătorul de autovehiculul / tractorul agricol sau forestier, înainte de a se angaja într-o depășire?

8 / 15

Căror vehicule le este interzisă circulația pe autostrăzi?

9 / 15

Este interzisă staționarea unui autoturism în zona marcajului longitudinal continuu?

10 / 15

Care este ordinea de trecere a vehiculelor prin intersecție?

11 / 15

Semnalul luminos intermitent de culoare albă, având cadența lentă, funcționează:

12 / 15

Sunteți obligat să reduceți viteza până la limita legală la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, dar semnalizate prin indicatoare și marcaje, dacă:

13 / 15

Ce semnificație au panourile alăturate?

14 / 15

Care dintre indicatoare anunță sfârșitul drumului cu prioritate?

15 / 15

Depășirea este interzisă:

Your score is

The average score is 51%

0%

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *