Un autoturism a fost lovit de tren în cursul zilei de joi, 16 Februarie 2023, în zona localității Huc din județul Vaslui.
Potrivit ISU Vaslui, Garda II Negrești din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, la un accident produs la trecerea la nivel cu calea ferată din satul Huc, comuna Todirești. În accident a fost implicat un autoturism și un tren aflat în proprietatea unui operator privat. În autoturism se afla o femeie în vârstă de 22 ani, iar în tren, doi călători și conductorul.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism avariat (autoturismul a fost deplasat pe calea ferată aproximativ 20 metri) și o persoană neîncarcerată. Conducătoarea auto prezenta mai multe traumatisme. Aceasta a fost evaluată și a primit îngrijiri medicale în ambulanța SMURD, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Persoanele aflate în tren nu au necesitat îngrijiri medicale.
Circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de polițiști.
Foto: ISU Vaslui
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo și starea drumurilor!
Vezi mai multe informații din județul Vaslui.
Recomandăm conducătorilor auto:
- să ruleze cu prudență sporită.
- să crească distanța de siguranță între autovehicule.
- să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Alătură-te grupului Info Trafic jud. Vaslui.
