Autoturism răsturnat pe DN 19F în zona localității Băbășești

Un autoturism s-a răsturnat în cursul zilei de duminică, 21 Decembrie 2025, pe DN 19F, în zona localității Băbășești din județul Satu Mare.

Din primele date, un accident rutier s-a produs pe DN 19F, pe tronsonul cuprins între localitățile Babășești și Odoreu, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului au fost implicate patru persoane, printre care și un minor cu vârsta de aproximativ 2 ani. La sosirea echipajelor de intervenție, toate persoanele se aflau în afara autoturismului și erau conștiente.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere, două ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

Echipajele de intervenție au acordat primul ajutor medical victimelor și au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Toate cele patru persoane implicate în accident, inclusiv minorul, au fost transportate la unități medicale pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate. Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile autorităților și să adapteze viteza la condițiile de drum.

Sursa: ISU Satu Mare

By admin

Administrator comunitate Info Trafic România cu peste 1.000.000 membri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *