Un autoturism s-a răsturnat în cursul zilei de miercuri, 29 Mai 2024, pe DN11, în afara localității Dalnic din județul Covasna.
Potrivit IPJ Covasna, în jurul orei 13:15, polițiștii, din cadrul Serviciului Rutier Covasna au fost sesizați cu privire la faptul ca pe DN11, în afara localității Dalnic, a avut loc un accident rutier, unde din verificările polițiștilor, a rezultat că un bărbat de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Târgu Secuiesc spre Brașov, la kilometrul 41 + 38 de metri, în condiții ce urmează a fi stabilite, a pătruns pe contrasens după care s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Alături de șofer, în mașină se mai aflau alți cinci pasageri, doi adulți și trei copii. Aceștia primesc îngrijiri la locul evenimentului, urmând ca personalul medical să stabilească necesitatea continuării investigațiilor în cazul fiecărui pacient.
La locul accidentului a fost solicitată și prezența unui elicopter SMURD.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul nu a indicat prezența alcoolului în aerul expirat.
Traficul pe DN 11 este blocat în totalitate, urmând a fi reluat la finalizarea activităților de investigare.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, cu scopul de a clarifica toate circumstanțele legate de producerea accidentului rutier.
